Ce-ai semănat cu lacrimi

Ce-ai semănat cu lacrimi

Ai să culeg cântând,

Oricât de lung e drumul

Se va sfârşi-n curând.

Nu plânge, după anii

Ce trec şi nu mai vin,

Fii răbdător în chinuri

Nu-i  cerul tot senin.

Alege din durere

Adâncul ei folos,

Tărie-ţi dă privirea

Răbdării lui Hristos.

Nu piere niciodată

Un bine semănat,

Când mai în lipsă fivei

Tu vei primi ce-ai dat.

Nu pierde adevărul

Mărturisit şi viu,

El nu e niciodată, 

Zădarnic şi târziu.

Nici plânsul rugăciunii,

Nici micul milei dar,

Nici grija dusă.n taină,

Nimic nu-i în zădar.

Ce-ai semănat cu lacrimi

Ai să culegi cântând,

Oricât de lung e drumul

Se va sfârşi-n curând.

Căci orice bob rodeşte,

Şi-n tot cum vine-i rând,

Ce-ai semănat cu lacrimi

Vei secera-n curând

http://www.youtube.com/watch?v=X4hE5a9KFpI

Un an

A mai trecut un an. Zilele ce au mai rămas se scurg încet ptin venele timpului. Un an în care am cules roade amare din pomii: durerii, disperării, dezamăgirii, minciunii. Un an în care am înţeles că iubirea nu e făcută pentru mine. E dureros să ştii că cel mai dorit lucru din viaţa ta nu îţi poate aparţine din cauza că vă respingeţi. Aş dori cu anul care trece să treacă tot răul ce a fost în el şi să rămână doar amintirile plăcute. Multe doresc, dar totuşi aş fii confuză dacă aş fii întrebată ce-mi doresc în această clipă? 

 Gândurile iarăşi mă duc pe tărâmul interzis, pe tărâmul dragostei, unde găsesc imitaţii jalnice al bărbatului perfect. Sunt confuză şi realizez  că pentru prima oară regret ceva. Regret că am fost slabă şi nu am luptat până nu am obţinut victoria. Visele mele au fost zdrobite asemenea unui castel din sticlă. Au rămas doar cioburile în care se reflectă speranţa de mult ucisă de mine. Asemenea unei fantome ea mă ţine în tensiune şi nu mă lasă să uit aceea ce de mult timp ma uitat pe mine.

   Încă un an a trecut, cel mai greu şi dureros an, fiindcă nu am ieşit victorioasă din ultima mea luptă în care am fost răpusă la pământ difinitiv…

Întrebări

 Oare poate un înger să mai iubească după ce a primit o lovitură distrugătoare direct în inimă?

Oare mai poate avea încredere după ce a fost dezamăgit şi minţit?

Oare mai poate zâmbi când îi vine să plângă?

Oare poate un înger dezamăgit să mai creadă pe alţii?

Oare la ce bun să mai adreseze atâtea întrebări dacă nu are cine să răspundă? Cine ar dori să-i demonstreze unui înger că mai poate şi trebuie să aibă încrederea în alţii? Că se merită să iubeşti, că viaţa e frumoasă indiferent de toate dezamăgirile. Toate sunt posibile, ele vin la timpul său cu persoana potrivită şi acea persoană face ca toate celelalte să dispară de parcă nici nu au fost. Şi soarele iarăşi va răsări în sufletul unui înger întunecat şi robit de durere, dezamăgire, minciuni şi singurătate.

Mila

Cand esti sanatos, plin de viata in floarea tineretii, plin de puteri si vise, cand nu ai nici o problema fizica si poti sa lucrezi si sa-i ajuti pe altii, sa-i sustii sa le fii alature, iar cuiva ii este mila de tine, aceasta e ca si un cutit direct in propriu orgoliu. Orice as putea suporta dar mila cuiva fata de mine nu. Sunt cat de cat frumoasa gandesc creativ, ma descurc bine in unele lucruri si mai putin in altele, insa totusi cred ca nu sunt demna de mila. Sa fii iubita din mila cred ca e ultima forma de injosire a unui om. Mila ta ma raneste, parca imi da de inteles ca sunt mai diferita decat altii si doar merit mila si pot fii iubita de cineva doar din mila alte calitati nu am. As dori sa fug departe de aceasta lume, unde nimeni nu ma va putea atinge, vedea sau auzi. As dori sa ma transform intr-o frunza si sa hoinaresc departe de aceasta lume si apoi sa dispar in nestire si nimanui sa nu-i pese de mine si nimeni sa nu intrebe de mine, toti sa uite de mine de acea pesoana care este demna doar de mila. Dragostea nu e pentru mine, nici fericirea, nimic din aceste lucruri ce implica doua persone, doar mila. 

 Asemena unui spin acest cuvand exprimat de tine a intrat adanc in sufletul meu si ori de cate ori il repeti acest spin se rasuceste si imi ravaseste sufletul. Mai bine ar fii sa dispar si sa nu impovarez viata altora cu viata mea ce e demna doar de mila. Trezesc doar mila cand ma priveste cineva si nimic mai mult. De parca nu as avea ochi si nu  pot sa percep adevarata frumusete  a unui trandafir, de parca nu pot alerga cu picioarele goale pe iarba si nu pot sa simt cum imi mangaie talpa, de parca nu pot sa-i strang pe cei dragi cu multa dragoste la pieptul meu fiindca nu am maini de parca as fii lipsita de suflet si inima si nu pot iubi. Mai imbracat in hainele milei ai dorit sa-mi arati ca e ceva frumos dar nu e. Nu am nevoie sa-mi zici ca ma iubesti, doar din mila, nu am nevoie sa-mi fii amic doar fiindca iti este mila, nu am nevoie sa vii sa ma vezi doar din mila. Tu ce castigi de la aceasta, incerci astfel sa stergi cateva pacate din trecutul tau, ingenunchinduma pe mine in fata milei? Nu am nevoie de asemenea sacrificii, nu doresc viata nimanui doar din mila. As dori sa am fiindca merit dar nu fiindca am cersit. Sunt asemenea unui cersator, care cerseste mila altora? Asa cred ca mai vazut. Un cersator care impovareaza pe altii cu mila pentru sine. Astfel ai calcat mandria mea si chiar pe mine in picioare, ma simt ieftina fara de valoare lipsita de calitati pentru care as putea fii apreciata. Toate cuvintele si dovezile au fost spuse si facute doar din mila. Chiar nu merit fiindca sunt un nimeni si suferinta mea trezeste mila. As dori sa uit de existenta ta sau total sa uit de mine.

 Mai bine sa dispar eu, fiindca eu nu prezint o asa valoare cum prezinti tu. Mila, acest cuvant imi taie gandurile asemnea unei sabii cu doua taisuri care nu se mai opreste. Pana si mie nu imi este mila de mine de ce ti-ar fii tie mila? Un amic ce zice ca ii este mila de tine nu iti este amic. Regret ca suferintele mele trezesc asemenea sentimente in tine. Esti liber de la promisiunea data fiindca e facuta doar din mila si eu nu doresc. Un lucru doar pot sa-ti mai spun, ramai doar cu mila ta, ADIO.

Достучаться до небес (отрывок). Стоишь на берегу...

Nimic nu mai doresc

Am fost o naivă să cred că mă poţi iubi. Am stat la umbra iubirii tale şi pe când am deschis mai larg ochii am înţeles că eram sub umbra milei. Ai încercat să mă convingi că nu e aşa. Dar totuşi adevărul e mai bun decât minciuna, chiar de te face să suferi şi să urăşti viaţă şi propria existenţă. Bine că ai oprit acest joc la timp, înainte de a-mi desfacea aripile pentru a zbura deasupra prăpastiei. Adâncă a fost ea am strigat şi abea am auzit ecoul. Mam aşezat pe marginea ei, picioarele îmi stateau cufindate în ea. Dădeam din picioare asemenea unui copilaş jucăuş, parcă încercam să amestec ceva cu ele. Am încercat să înnec în ea durerea, singurătatea, disperarea, supărarea. Toate acestea au început să iasă din mine cu lacrimile sărate şi reci. Doresc să rămână acolo şi să nu mai poată ieşi vreodată să nu mă mai găsească şi nici să nu-mi atingă inima şi sufletul. Şi tu dragostea mea ai rămas abandonată acolo, singură în frig şi întuneric şi te rog să nu mă mai cauţi niciodată fiindcă ştiu că tot timpul ai să fii înşelătoare pentru mine.  Nimeni nu mă poate iubii fiindcă nu sunt supusă şi doresc să fiu liberă, doresc să protejez, prea mult doresc să iubesc şi cu aceasta îi sufoc pe toţi. Sunt o  încăpăţinată neisprăvită şi tind tot timpul să am dreptate sunt o povară, un bluestem, un coşmar, o tortură, sunt ceva ce face doar umbră  pe acest pământ, sunt o distrugătoare, o stană de piatră ce are în piept un cub de gheaţă, sunt un nimeni. Deci cum mai pot convinge pe cineva  că şi eu pot iubi şi eu doresc să visez, că şi eu doresc să fiu fericită  şi doresc să trăiesc doar o viaţă de muritor. La ce bun să le spun, oricum nimeni nu mă va înţelege,  nu mă va accepta. Cine ştie cât e de greu să zâmbeşti şi să ascunzi în inimă o mare durere şi un mare regret fiindcă am mai primit o şansă să mai trăiesc. Cine ştie cât e de greu să încerci să nu iubeşti pe cineva fiindcă dragostea ta  să nu mai răneaşcă pe nimeni şi nici să nu înjosească. 

 Cine  ştie cât e de greu să zici cuiva convingător trăieşte şi bucurăte de viaţă când singur doreşti să  mori. E greu să fii ideal când cineva îţi cerea aceasta drept dovadă  de dragoste. Înţelegi că această persoană  nu are nevoie de dragostea ta, că ţi-a zis să faci imposibilul ca să scape de tine. Acuma toţi sunt liberi  pe nimeni nici o promisiune şi nici un sentiment nu-i leagă de mine şi nici nu aş mai dori să îndrăznescă să zică cineva  că mă iubeşte, mă poate face fericită, mă poate vindeca de durere, îmi dăruieşte marea cu sarea, luna de pe cer. Îmi este milă  de acela care va încerca aceasta.

Vis perdut

Mai convins că pot să zbor şi că aceasta e cea mai mare dorinţă. Ai zis că ai să fii alăturea de mine că nu trebuie să-mi fie frică. Mai făcut mai curajoasă, mai visătoare, mai puternică. Eu nu eram sigură pe mine, pe tot aceasta, dar prezenţa ta îmi dădea încredere, mă făcea să încerc să fac imposibilul. Innaripat cu un curaj imens tu mai luat de mână, mai dus pe marginea cele mai adânci prăpăstii mai legat la ochi şi ai zis să am încredere în tine, căci tu eşti şi vei fii tot timpul aproape şi mă vei susţine. Mai convins că noi suntem două aripi al aceluiaş suflet. De şi eram cu ochii legaţi îţi simţeam prezenţa, erai în inima mea. Mai făcut cadou prăpastiei, pe când am dorit să desfac aripile am înţeles că sunt abandonată astfel am pierdut încrederea. Atâta timp cât eram în liberă cădere toate cuvintele frumoase pe care mi le-ai şoptit au trecut prin capul meu. Am dat jos eşarfa de la ochi şi întunericul mi-a străpuns ochii, astfel toate imaginile despre tine şi toate visele cu tine au fost şterse. Am ajuns până la fundul prăpastiei minciunii şi dezamăgirii. Un vânt rece îmi cuprindea toată fiinţa, lucruri necunoscute ascundea acea beznă, dar nu îmi era frică căci mai eram puternică. Am înţeles că puterea venea din interiorul meu, dar nu de la tine. Sursa puterii mele şi a încrederii mele era Domnul Isus, nu tu. Tu ai fost întunericul, minciuna şi durera pentru mine, dar El a fost Salvatorul, Lumina, Puterea şi Dragostea pe care doar El poate să mi-o dea fără ca să-mi ceară prea multe în loc,e nevoie doar sa-L iubesc cu toată inima mea şi să las ca Lumina iar să pătrundă în viaţa mea.

Ochii tai...

Ma pierd in ochii tai... Exista doar o singura lume, cuprinsa in necuprins - privirea ochilor tai...

Simteam cum zbori, plin de farmec si nesat, pe-ale lor aripi fermecate. Numai tu erai langa mine. Ne citeam gandurile, ne auzeam bataile inimii. Si atat de bine ne era... O fi fost o scanteie din vapaia iubirii, intrucat fara privirea ochilor tai as fi ramas o simpla umbra pe perete, ce se transforma indata in nevazut...

Ochii tai ma ademenesc intotdeauna. Ei sunt lumina ce ma atinge fara incetare, licarul ce ma incalzeste mereu si curcubeul care ma infasoara in vis... E fascinatia, posibil, de a distinge vederea ta, cea mai frumoasa dintre toate, care imi trezeste si imi mentine dorinta de A FI...

Oricum, nimic nu e, daca nu exista privirea pe care s-o savurezi, ochii pe care sa-i vezi, sa-i recunosti, sa-i admiri, ademenindu-te...

Am incalzit la focul inimii aceste vise si... ele au prins aripi...

De vorba cu singuratatea...

OM

Sunt, eu sunt o frunza verde.
Sunt, eu sunt un spic de grau.
Sunt, eu sunt un strop de apa.
Intr-o mare. Intr-un rau.
Ce-i o frunza verde-n codru!
Ce-i un spic de grau in lan!
Ce-i un strop de apa-n mare...
Si in rau, si in ocean!
Frunza-i frunza langa frunza.
Langa spic e spicul spic.
Dar si stropul, ah, si stropul
fara mare e nimic.
Sunt o frunza, sunt un codru.
Sunt un spic si sunt un lan.
Sunt un strop si sunt o mare,
sunt un rau, un ocean.
      (Dumitru Matcovschi)

Love... love... love...

De ce plang femeile?...

 Intr-o zi, un copil isi vede mama plangand

– De ce plangi, mamico?

– Pentru ca sunt femeie…

– Nu inteleg… zise micutul.

Mamica il imbratisa si-i spuse:

– Si n-ai sa intelegi niciodata.

Mai tarziu, copilul isi intreba tatal:

– De ce plange mamica?

– Nu stiu nici eu… Toate femeile plang fara motiv… a fost tot ce i-a putut spune tatal.

Devenind adult il intreba pe Dumnezeu:

– Doamne! De ce plang femeile asa de usor?

 Si Dumnezeu ii raspunse:

  – Cand am facut femeia a trebuit sa fie o fiinta deosebita. I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili. I-am dat forta de a da viata… 

Si cea de a accepta respingerea cu care o tradeaza adesea proprii copii. 

    I-am dat forta care-i permite sa continue cand toata lumea o abandoneaza… Forta de a avea grija de familie in pofida bolii si oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata chiar si atunci cand ei o ranesc cumplit. I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramane alaturi cu aceeasi tarie… Am facut-o din coasta ca sa-i apere inima…  

    Si in fine, i-am dat lacrimi sa planga atunci cand simte nevoia… Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei – locul unde se adaposteste Dragostea…  Si adesea lacrimile ei sunt cele prin care poti sa-i zaresti Inima…