Ochii tai...

Ma pierd in ochii tai... Exista doar o singura lume, cuprinsa in necuprins - privirea ochilor tai...

Simteam cum zbori, plin de farmec si nesat, pe-ale lor aripi fermecate. Numai tu erai langa mine. Ne citeam gandurile, ne auzeam bataile inimii. Si atat de bine ne era... O fi fost o scanteie din vapaia iubirii, intrucat fara privirea ochilor tai as fi ramas o simpla umbra pe perete, ce se transforma indata in nevazut...

Ochii tai ma ademenesc intotdeauna. Ei sunt lumina ce ma atinge fara incetare, licarul ce ma incalzeste mereu si curcubeul care ma infasoara in vis... E fascinatia, posibil, de a distinge vederea ta, cea mai frumoasa dintre toate, care imi trezeste si imi mentine dorinta de A FI...

Oricum, nimic nu e, daca nu exista privirea pe care s-o savurezi, ochii pe care sa-i vezi, sa-i recunosti, sa-i admiri, ademenindu-te...

Am incalzit la focul inimii aceste vise si... ele au prins aripi...

De vorba cu singuratatea...

OM

Sunt, eu sunt o frunza verde.
Sunt, eu sunt un spic de grau.
Sunt, eu sunt un strop de apa.
Intr-o mare. Intr-un rau.
Ce-i o frunza verde-n codru!
Ce-i un spic de grau in lan!
Ce-i un strop de apa-n mare...
Si in rau, si in ocean!
Frunza-i frunza langa frunza.
Langa spic e spicul spic.
Dar si stropul, ah, si stropul
fara mare e nimic.
Sunt o frunza, sunt un codru.
Sunt un spic si sunt un lan.
Sunt un strop si sunt o mare,
sunt un rau, un ocean.
      (Dumitru Matcovschi)

Love... love... love...

De ce plang femeile?...

 Intr-o zi, un copil isi vede mama plangand

– De ce plangi, mamico?

– Pentru ca sunt femeie…

– Nu inteleg… zise micutul.

Mamica il imbratisa si-i spuse:

– Si n-ai sa intelegi niciodata.

Mai tarziu, copilul isi intreba tatal:

– De ce plange mamica?

– Nu stiu nici eu… Toate femeile plang fara motiv… a fost tot ce i-a putut spune tatal.

Devenind adult il intreba pe Dumnezeu:

– Doamne! De ce plang femeile asa de usor?

 Si Dumnezeu ii raspunse:

  – Cand am facut femeia a trebuit sa fie o fiinta deosebita. I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili. I-am dat forta de a da viata… 

Si cea de a accepta respingerea cu care o tradeaza adesea proprii copii. 

    I-am dat forta care-i permite sa continue cand toata lumea o abandoneaza… Forta de a avea grija de familie in pofida bolii si oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata chiar si atunci cand ei o ranesc cumplit. I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramane alaturi cu aceeasi tarie… Am facut-o din coasta ca sa-i apere inima…  

    Si in fine, i-am dat lacrimi sa planga atunci cand simte nevoia… Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei – locul unde se adaposteste Dragostea…  Si adesea lacrimile ei sunt cele prin care poti sa-i zaresti Inima…